miercuri, 21 octombrie 2015

Ce este un manual digital?



(http://www.ziaruldeiasi.ro/app/gethumb.details.php?id=68107&w=640&h=480)


             Manualele digitale sunt o resursă educaţională modernă ca rezultat al imaginaţiei, iniţiativelor, experimentelor şi promovărilor, cercetării şi dezvoltării noilor tehnologii în educaţie, în procesele sistemului de învăţământ. De altfel, considerate din categoria instrumentelor de lucru suport pentru învăţare, acestea sunt reflexia unei concepţii a unui grup de lucru, situată necesar în prelungirea concepţiei curriculare în actualitate, exprimată prin documente de politici educaţionale şi prin documente curriculare.
            Din punct de vedere tehnic/informatic, manualul digital este independent de platformele e-Learning şi reprezintă un produs software (aplicaţie) ce poate fi folosit online dar şi offline, pe orice tip de tehnologie (descktop, laptop, tabletă, telefon), pe orice sistem de operare şi pe orice browser, iar din punct de vedere fizic există stocat pe un CD ce însoţeşte manualul tipărit.

        Din punct de vedere al conţinutului, manualul digital cuprinde integral conţinutul manualului tipărit (ce are reprezentări statice), având complementar (în locul ilustraţiilor, tabelelor, exerciţiilor, etc. de pe hârtie) elemente specifice precum: exerciţii interactive,  jocuri educaţionale, animaţii, filme şi simulări care, prin utilizare, aduc un plus de profit cognitiv.

   Manualele  trebuie să îmbogăţească procesul de predare-învăţare-evaluare cu activităţi multimedia interactive, iar cel mai important element de noutate adus de manualele digitale este reprezentat de activităţile multimedia interactive de învăţare (AMII) ce pot avea următoarele clase de complexiate şi care oferă o continuitate a acumulărilor/competenţelor dobândite de elev pe întreaga durată de utilizare (atât individuală, cât şi în activităţi de grup): static, animat, interactiv, complex (aplicaţii software complexe).

   Astfel, prin manualul digital se atinge un nivel superior al procesului de predare-învăţare-evaluare prin atributul de imersiune (virtual reality şi augmented reality) pe care un eveniment de învăţare continuu (manual digital) îl conferă procesului didactic, faţă de un eveniment de tip discret (RLO, Reusable Learning Objects) şi faţă de experienţa acumulată de elevi sau cadrele didactice în utilizarea de software educaţional (lecţii interactive) prin laboratoarele virtuale pentru fizică, chimie, biologie, etc.

     Manualul digital reprezintă o abordare nouă în implementarea componentei TIC în procesul de predare-învăţare-evaluare, şi de aceea nu este formatul .pdf şi nici formatul static HTML al manualulul tipărit.
www.google.com

       În mod fericit, România se poate mândri, la începutul anului şcolar 2014/2015, cu faptul că a reuşit să elaboreze câteva manuale digitale (acestea sunt asociate manualelor clasice, tipărite) pentru învăţământul primar (clasele I şi a II-a) în urma unui proces –uneori anevoios şi complicat, la care şi-au adus contribuţia, pe lângă persoanele de specialitate cu o bogată experienţă în realizarea de manuale, şi specialişti în proiectarea învăţării, programatori, graficieni, specialişti în psihopedagogie, redactori.
(http://www.elearning.ro/ce-este-un-manual-digital)

    Conceptul manualului digital este rezultatul preocupărilor permanente ale diverşilor actori din procesul educaţional în vederea utilizării instrumentelor TIC în educaţie, după anul 2000, când prin cercetări şi activităţi de pionierat s-au realizat colaborări între profesori, specialişti în ştiinţele educaţiei şi specialişti IT de la diverse companii IT, pentru promovarea şi dezvoltarea noilor tehnologii în educaţie: e-Learning, Software educaţional, Virtual Reality şi Augmented Reality.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu